Școala de Vară din Valea Seacă

Școala de Vară din Valea Seacă

Comitetul Consultativ Comunitar din Valea Seacă, a organizat pentru copiii din Valea Seacă o Școală de Vară, în perioada 14-16 iulie 2021. Trei zile pline de distracție pentru copiii din Valea Seacă: ateliere de pictură, activități sportive, handmade, cântece și voie bună. Parteneri în organizarea acțiunii au fost Școala Gimnazială nr 1 Valea Seacă, Fundația Star of Hope Romania, Biserica Salem Sanderford din Norvegia și Biserica Vestea Bună din Bacău. Bucuria copiilor se poate vedea în fotografiile realizate pe parcursul celor 3 zile.

Proiectul este derulat de Fundația Star of Hope România în parteneriat cu Asociația Romilor Ursari din Dagâța și beneficiază de finanțare prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Acces la servicii medicale în Dimăcheni

Acces la servicii medicale în Dimăcheni

În luna august 2021, membrii Comitetului Consultativ Comunitar din Dimăcheni s-au întâlnit pentru a face demersurile necesare în vederea promovării și respectării drepturilor copilului vulnerabil. Cu acest prilej au dezbătut problema unui copil din comunitate, și, au stabilit de comun acord pașii care trebuie urmați pentru facilitarea accesului la servicii de sănătate a acestuia. De asemenea, s-au făcut demersuri ca un copil cu vârsta întere 12 și 17 ani să participe la acțiuni de îmbunătățire a politicilor publice din domeniul protecției și incluziunii sociale a copiilor și adolescenților din grupurile cele mai vulnerabile.

Proiectul este derulat de Fundația Star of Hope România în parteneriat cu Asociația Romilor Ursari din Dagâța și beneficiază de finanțare prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Învățăm…meserie să avem!

Ne bucurăm foarte mult să vedem că mămicile de la centrul din Dimăcheni sunt dornice să învețe cât mai multe în arta cusutului. Ele participă cu mult interes la activitățile de formare în acest domeniu. Puteți urmări o scurtă înregistrare cu una din mămicile care se află la început de drum.

Proiectul este derulat de Fundația Star of Hope România în parteneriat cu Asociația Romilor Ursari din Dagâța și beneficiază de finanțare prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Croitoria, artă pentru mămicile din Dimăcheni!

Croitoria, artă pentru mămicile din Dimăcheni!

Bucurie mare la Dimăcheni! Copiii au primit măscuțe noi, măscuțe care, au fost cusute cu multă îndemânare chiar de mămicile lor! Ne bucurăm foarte mult să vedem progresul făcut de mămicile din Dimăcheni care participă la activitățile de formare pentru deprinderea abilităților de croitor.

Proiectul este derulat de Fundația Star of Hope România în parteneriat cu Asociația Romilor Ursari din Dagâța și beneficiază de finanțare prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

O altfel de vacanță!

O altfel de vacanță!

Chiar dacă e vacanță, copiii de la centrul din Dimăcheni, participă zilnic la activități educaționale extrașcolare. Este foarte important pentru copii să petreacă împreună un timp de calitate într-un cadru organizat, să fie îndrumați, orientați, și susținuți pentru dezvoltarea abilităților de viață. Totodată, copiii învață să socializeze și să se integreze mai ușor în societate.