Culori de toamnă

Culori de toamnă

În cadrul activităților extrașcolare desfășurate la centrul din Dimăcheni, copiii au pictat frunzele copacilor în culorile specifice anotimpului toamna. Fiecare copil a a realizat un colaj cu formele frunzelor pictate.

Proiectul este derulat de Fundația Star of Hope România în parteneriat cu Asociația Romilor Ursari din Dagâța și beneficiază de finanțare prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Excursie în nordul Moldovei

Excursie în nordul Moldovei

În luna septembrie 2021, Comitetul Consultativ Comunitar din Dimăcheni în parteneriat cu Primăria Dimpcheni, Școala Gimnazială Nr 1, Fundația Star of Hope Romania, Asociația Romilor Ursari din Dagâța și Asociația 100% Viață, au organizat acțiunea comunitară intitulată „Șanse egale la dezvoltare pentru fiecare copil”. Așa cum reiese chiar din titlul acțiunii, copiii din grupuri vulnerabile sunt cei care s-au bucurat cel mai mult de această activitate. Pentru aceștia, a fost organizată o excursie de o zi în zona Sucevei. Cu acest prilej, copiii au participat la un atelier de olărit în localitatea Marginea și au vizitat Muzeul de Etnografie ”Samuil și Eugenia Ioneț”. În itinerariul parcurs de aceștia a urmat o staționare la Salina Cacica, Mănăstirea Voroneț, Planetariu și Cetatea de Scaun a Sucevei. Copiii au fost extrem de fericiți și impresionați de locurile pe care le-au vizitat, pentru cei mai mulți dintre ei fiind prima dată când au plecat din Dimăcheni.

Proiectul este derulat de Fundația Star of Hope România în parteneriat cu Asociația Romilor Ursari din Dagâța și beneficiază de finanțare prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.