Acces la servicii medicale în Dimăcheni
În luna august 2021, membrii Comitetului Consultativ Comunitar din Dimăcheni s-au întâlnit pentru a face demersurile necesare în vederea promovării și respectării drepturilor copilului vulnerabil. Cu acest prilej au dezbătut problema unui copil din comunitate, și, au stabilit de comun acord pașii care trebuie urmați pentru facilitarea accesului la servicii de sănătate a acestuia. De asemenea, s-au făcut demersuri ca un copil cu vârsta întere 12 și 17 ani să participe la acțiuni de îmbunătățire a politicilor publice din domeniul protecției și incluziunii sociale a copiilor și adolescenților din grupurile cele mai vulnerabile.
Proiectul este derulat de Fundația Star of Hope România în parteneriat cu Asociația Romilor Ursari din Dagâța și beneficiază de finanțare prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.