Comitetul Consultativ Comunitar, model de bună practică!

Dragii noștri, suntem extrem de bucurosi să împărtășim cu voi o fărâmă din activitatea pe care o desfășurăm în această perioadă, pentru oamenii din 2 comune vulnerabile,Valea Seacă, județul Bacău și Dimăcheni, județul Botoșani. Ce am făcut până acum în aceste comunități? Am creat, în primul rând, câte un Comitet Consultativ Comunitar atât în Valea Seacă, cât și în Dimăcheni, pentru împuternicirea comunității în procesul de luare al deciziilor. Ne dorim să promovăm Comitetele Consultative Comunitare ca exemplu de buna practică, model ce poate fi preluat cu succes și de către alte comunități, deoarece Comitetul Consultativ Comunitar reprezintă de fapt, vocea unită a comunității, entitatea care cunoaște problemele comunității, și, care, se implică în identificarea soluțiilor prin participarea la ședințe consultative de luare a deciziilor.

Proiectul este derulat de Fundația Star of Hope România în parteneriat cu Asociația Romilor Ursari din Dagâța și beneficiază de finanțare prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.