Curs de educație financiară în premieră pentru comunitățile vulnerabile din Valea Seacă și Dimăcheni

După ani buni de la revoluție, Primăria Dimăcheni a găzduit prima sesiune a cursului de educație financiară pentru comunitățile vulnerabile. La Dimăcheni, cursul este susținut de către economist Amalia Georgescu.

În paralel, la Valea Seacă, comunitatea se bucură de același curs, sub îndrumarea dnei economist, Aurora Vatamaniuc.

Cursul este structurat în 6 sesiuni în cadrul cărora vor fi abordate tematici de interes și utilitate maxină pentru aceste comunități.

Activitatea este parte a proiectului ”Incluziune socială activă prin dezvoltare locală” și este derulat de Fundația Star of Hope România în parteneriat cu Asociația Romilor Ursari din Dagâța și beneficiază de finanțare prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Financial education course for the first time for vulnerable communities in Valea Seacă and Dimăcheni